marți, 30 iunie 2009

Dreptul asumării sorţii sau curajul de a rupe pisica în două

Apropo de cele petrecute de 20 de ani în politica noastră dâboviţeană, plină de trădări şi interese meschine, incompetenţă şi lipsă de interes faţă de soarta omului de rând, pentru care în ultimă instanţă ar trebui să se lucreze, mă gândesc că este necesară o pregătire a celor care vor să slujească comunitatea din care fac parte.
Trebuie făcut ceva în acest sens pentru a responsabiliza şi orienta scopul nobil al administrării unei comunităţi de către indivizi care vor şi pot face acest lucru, căci de la voinţă până la putinţă este cale lungă acum.
Toţi neaveniţii se calcă în picioare să conducă dar habar n-au pe ce lume trăiesc, nu au demonstrat nimic în viaţa lor personală şi profesională, dar vor să conducă comunităţi. Trebuie ştiinţă pentru a conduce.
Consider că până în 2012 pot pregăti, alături de câţiva coechipieri serioşi, 150-200 de oameni, care să intre în competiţia alegerilor din 2012, ca independenţi.
În acest fel dispare subjugarea faţă de partide sau dictatura într-un consiliu.
Doar lansând pe piaţă această idee sunt îndrituit să cred că avem şanse mari, la peste 70 % dintre primari, consilieri locali, orăşeneşti, municipali şi judeţeni, chiar şi la funcţia de preşedinte de Consiliu judeţean.
În afara de imaginea bunului simţ, buni administratori, gospodari, loiali comunităţilor, sufletişti, cinstiţi şi modeşti, fără aport financiar, nu ne trebuie decât acel sprijin obţinut de la susţinători, necesar la depunerea dosarelor.
În fine gândim ceva pentru oameni, dacă se doreşte schimbarea lucrurilor şi de către ei.
Voi reveni.
CC

3 comentarii:

  1. ce competenta domnule? ciolanul si hotia conduc Romania

    RăspundețiȘtergere
  2. si ce facem, dormim in continuare si ne lasam calcati in picioare de toti handicapatii care se bat cu pumnul in piept ca e membru PSD, PDL, PNL, PRM, ETC si ca i se cuvine sa ne conduca ca pe niste oi tampite

    RăspundețiȘtergere
  3. nu va mai ganditi ca Romania o sa iasa din criza asta. nimeni nu incerca nimic, nimeni nu gandeste..dintre oamenii politici. ei doar aplica doctrina partidului altceva nimic.

    RăspundețiȘtergere