Jigodia care mozoleşte judeţul

Mi-am zis că în perioada campaniei electorale, nu voi scrie pe blog, însă constat că în cele 20 zile de la începerea acestei campanii, un anumit ziar local, care se vrea de adâncă respiraţie obiectivă în media locală, foarte locală, chiar punctuală, se tot ţine de coada mea, precum un animal al nimănui, bolnav şi plin de râie, căruia în popor i se mai spune JIGODIE.
De jigodie, nu te poţi feri, căci disperarea în care se află, dă buzna peste oricine, cu orice risc. Care este riscul jigodiei, la care fac referire ? , există riscul de a deveni inpopulară, fără conţinut, aservită şi vădit părtinitoare. Ce poate însăila în ziarul păstorit de el, această jigodie?
Ceea ce i se comandă sau dacă nu are comenzi, vomită veninul din el. Cum arată o jigodie cu venin ? Mic, urât, plin de ciucuri, infect pe dinafară dar şi pe dinăuntru. Cu ce se ocupă o jigodie locală ? Cu jefuirea bunului simţ. Nu-l pui în vitrină, nu-l saluţi de câte ori vrea, el latră. Asta e jigodia. Pe cât adună gunoi în suflet şi acţiune, pe atât devine un monstru mic şi rău, lătrător şi ciufut.
N-are cum s-ajute Dumnezeu la o astfel de creatură îngâmfată şi mică la suflet, adună, adună şi deodat se scufundă cu gunoi cu tot.
Vă cer scuze, dragi botoşăneni, pentru limbajul plastic folosit, însă despre jigodiile cântătoare din presa locală, n-am să mai scriu, pentru simplul fapt că nu merită atâta atenţie, mai ales ca există riscul să te molipseşti de la ei, de boli de piele şi de cap.
Feriţi-vă de jigodii, nu le daţi atenţie, daţi cu antimolii şi spray lacrimogen, la nevoie câte un şut în fund, pe unde nu-s bube.
În rest, oamenii oameni sunt mai mulţi şi ştiu să facă diferenţa între minciună şi adevăr, între comenzi bănoase şi conştiinţă, între ziar şi fiţuică colorată.
Al dvs. credincios,
Constantin Conţac

Câteva răspunsuri prietenilor de de blog

Ø Stimate Domn Dudău Valentin,

Vă mulţumesc pentru mesaj, cu scuzele necesare, pentru întârziere(timpul îmi este ocupat mereu),încerc să vă răspund la întrebările dvs.
1. Referitor la solicitarea dvs., vă răspund următoarele: am apreciat modul detaliat în care îmi explicaţi cum sunt poziţionate căile rutiere, sau mai bine zis de acces, către satul Dacia, însă pentru informarea dvs., vă comunic că pe cînd eram copil de 12-13 ani, părinţii mei, chiar dacă s-au născut şi trăit în municipiul Botoşani, deţineau la marginea satului dvstră, o falcie de pământ (1,5 ha) iar eu pe atunci, cu mijlocul de transport de la vremea respectivă(căruţa), am fost de multe ori la acest teren. Îmi amintesc că într-o primăvară, chiar am rămas peste una din nopţi, de joi spre vineri, să terminăm de arat, iar vineri, a doua zi era „Izvorul tămăduirii”, iar satul arăta în sărbătoare. Era frumos, privit cu ochi de copil.
2. Este adevărată afirmaţia dvstră, pe care o enunţaţi în scrisoare că legăturile cu localităţile învecinate, sa fac pe căte o cărare de 2 m.
3. Uitaţi ce m-am gândit domnule drd. Dudău V: vă propun să luaţi legatura cu sătenii dvstră, faceţi şanţuri laterale, marcaţi un drum sau mă rog, toate trei(cel din Nicşeni, cel din Costeşti sau cel ce duce spre casa Bilan, Şoseaua Botoşani-Săveni), eu obligându-mă să vă ajut cu împietruirea. Îmi pare rău că trebuie să vă spun, pe uliţele satului, s-a pus piatră, dar şi aici lipsesc şanţurile şi la ultima vizită a mea prin zonă, am văzut la faţa locului cum stau uliţele pietruite în apă.
Consideraţi că pentru cele câteva voturi, ar trebui să mă puneţi să sap şanţuri, fie pe o lungime de 10 km pentru un drum, sau poate pentru toate trei drumurile, cam 30 km, la care s-ar mai adăuga cca 2-3 km pentru şanţurile din perimetrul aşezării. Mă gândesc, domnule drd. Dudău că ar fi timpul ca cei din comunitate să se implice mai mult în nevoile acelei comunităţi, bineînţeles ajutaţi de cei în drept, nu mai spun că au fost cazuri descrise ca şi dvs., am trimis să fie ajutaţi şi se fura pietrişul noaptea, chiar aşezat pe drum. Unde este spiritul civic? S-a pierdut oare ? Dacă da, haideţi să încercăm să-l găsim din nou, chiar şi numai pentru faptul că este vorba de localitatea în care trăim. Dar mai e cale lungă…..
4. Pentru copiii ce merg în altă localitate, personal în 2007, le-am găsit şi transferat, un microbuz cu 16 locuri.
5. Gândesc că dacă ar fi voinţă comună, s-ar rezolva problemele de transport.
6. Mă informaţi că aţi evadat acum 25 de ani şi acum, când vreţi să vă întoarceţi, sunteţi complet dezamăgit, de ceea ce se găseşte în satul Dacia, vă cred, democraţia vă dă dreptul să vă adresaţi unde doriţi dvstră, aveţi aceste posibilităţi, sunteţi liber să vă adresaţi cui doriţi dvstră.

Menţiune : eu sunt născut în Botoşani, pe strada Tătarilor, stradă lungă de 1300 m, stradă de pământ. În 1964-1966, noi tinerii de pe această stradă, am amenajat cum am putut şi am construit o cărare lată de 40 cm. Ulterior în anii 1980, prin contribuţie personală, am pus piatra, revoluţia din 1989, găsind întrucâtva strada pietruită. Şi azi arată tot aşa ca acum 30 ani. Atât am putut face, administrarea municipiului o face altcineva. Mă întreb, deoarece şi eu am fost plecat, dar am avut în vedere suferinţa celor din mijlocul cărora am plecat.
N-o să vă vină să credeţi, prin anii 1956, am participat activ la lucrările de aducere a curentului electric pe strada unde m-am născut, pe atunci, dacă vă amintiţi, aceste linii se montau pe stâlpi de lemn, pentru care trebuiau săpate gropi adânci. Vă rog să mă credeţi, mergeam la Şcoala nr. 3 , pe strada T.Vladimirescu, era şcoala, acasă însă învăţam la lampă, aşa erau condiţiile, pentru mai toţi românii.
E bine că am avansat, în aceşti ani, este de neconceput acest lucru să mai fie cum a fost, însă cred că am pierdut cu toţii la capitolul spirit civic, responsabilitate, lipsă de apreciere pentru un lucru obţinut uşor şi mai ales făcut de alţii.



Ø Domnului Anonim

Aveţi dreptate, am fost comentat mult că am interese cu drumurile, ce bine ar fi dacă toate drumurile din judeţ ar fi bine puse la punct, chiar n-aş mai avea nici un interes, decât să mă bucur că măcar din punctul acesta de vedere, am rezolvat o problemă dureroasă pentru unii din concetăţenii noştri. Probabil că odată ce ar fi gata reparate, m-aş gândi, că la aşa drumuri , putem invita investitori acasă aici, poate chiar din cei plecaţi şi care au o sumă de investit, nu mai zic că altă faţă are o localitate cu drumuri bune, legăturile dintre aceste localităţi, foarte bune fiind, nu am mai avea de reparat la maşini, ce mai altă viaţă. E clar că un drum consumă bani, pentru că necesită întreţinere, însă nu am inventat noi nuca, avem atribuţii, pe linie de Consiliu Judeţean, în privinţa drumurilor judeţene, bineînţeles de sprijin şi pentru cele comunale, săteşti, ca să nu mai spun, o buna colaborare se impune în privinţa drumurilor naţionale, administrate la nivel central.
Un drum de construit, pietruit, reabilitat, modernizat, costă mult, însă se justifică prin impactul socio-economic asupra zonei, aşa că din punctul acesta de vedere, da, am interese ca toate drumurile din judeţul Botoşani să fie cât mai bune, foarte bune.

Ø Referitor la cetăţeanul venit din Spania, aveţi dreptate domnule, nu ar trebui să se pronunţe unii sau alţii asupra celor plecaţi. Eu ştiu că mulţi din cei plecaţi, nu au făcut-o de drag, de florile mărului, au ales să meargă pentru a depăşi o strâmtorare financiară, poate cu mari sacrificii sufleteşti şi umane. Nu contează ce se munceşte în Italia, Spania, până la urmă orice muncă care o faci în condiţii respectabile, merită aprecierea, fiecare cu ce se pricepe să facă. Adevărat, domnule anonim, cei care au ales să plece au echilibrat balanţa valutară a României, în momentele ei critice, sunt bani care intră în ţară, în absenţa exporturilor care nu se ridică la nivelul aşteptărilor, suntem încă în tranziţie, e nevoie de activitate, de producţie, de export, de valuat ceea ce producem, dacă producem, altfel, ne va greu. Sar de la propria mea analiză economică, dacă nu spun prea mult, chiar n-aş pune un preţ prea mare pe analiştii acestei tranziţii în care trăim.
Domnule Anonim, nu trebuie să luaţi toate opiniile unora sau ale altora în seamă şi asta pentru că unii cred că deţin cheia inteligenţei şi cunoaşterii şi o ţin acunsă în papuci, la loc ascuns.


Cu RESPECT,
Constantin Conţac