luni, 27 mai 2013

Mulţumesc tuturor prietenilor !
        De Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi, Constantin  şi Elena, am primit plicuri cu felicitări, adresate cu ocazia numelui pe care îl port, de la prieteni şi oameni, care au simţit că pot astfel, să-mi fie   mai aproape, cu un cuvânt bun şi o încurajare.
      Le mulţumesc tuturor şi le transmit la rândul meu, multă sănătate şi să aibă parte de dragostea altor semeni, atunci când au nevoie, mai mult şi mai mult.
       De asemenea, le cer scuze multor botoşăneni,  că nu au avut posibilitatea să mă viziteze, deşi şi-au dorit, deoarece, aici, regimul are nişte proceduri, care trebuie respectate, iar familia mea a avut mereu nevoie să  mă ajute, cu cele necesare, când li s-a permis accesul, conform programării.
       Dar, toate aceste semnale de bunăvoinţă şi prietenie, m-au făcut să cred că totuşi” nu sunt singur şi orfan” , din contra, la greu, prietenii adevăraţi s-au cunoscut.
     Le mulţumesc tuturor.
     Cu deosebit respect,
     din partea domnului CC