joi, 24 iulie 2008

Răzbunarea-i arma prostului

După îndelungi chinuri şi un traiect cel puţin ciudat în politichie, un domn a ajuns în vârful piramidei unui giudeţ cam sărăcuţ. În sfârşit, nu mai discutăm cum a ajuns.....cu profundă legitimitate populară, na !
Ajuns în vârful piramidei, îi tăie vârful şi se aşeză să se odihnească. Jos, la poalele piramidei stau pigmeii care i-au cărat afişele în campanie şi dau semne de nerăbdare pentru promisiunile neonorate, de posturi şi scaune de şefi mai mici, care să completeze reţeaua.
Un cântec de Marseilleza şi de perceptori neonoraţi la timp, îl face alt cor la poalele piramidei prostiei politice. Ăia aşteaptă lucrări de-a moaca. Ce-i de făcut, pe cine să păleşti ca să le faci loc şi pigmeilor? Cum să plăteşti datoriile făcute în campanie ?Chemi presa şi cânţi de dulce, să te ajute, faci un tam tam cu toate lipsusurili predecesorilor( că numai de astea trebe să se vadă) şi concretizezi ideea necesităţii de a te înconjura de speţialişti în a conduce giudeţul, oameni cu viziuni şi idei tinereşti şi zglobii, care ar fi cel mai bine reprezentate de către cine .........de ? ...pigmeii tăi, care ling clanţa, de şef , a uşii tale, zilnic.
O dată ce ţi-ai spălat obrazul cu unii dintre ei, restul îţi devin duşmani, îţi iei masca unui om cinstit şi curat şi îndrugi verzi şi uscate la adresa altora, omiţându-te din peisaj, că, deh, eşti sus în vârful piramidei.
Pigmeii deodat, văzându-se cocoţaţi pe funcţii, vor deveni conştienţi de propria lor valoare şi vor pune biciul pe alţi pigmei mai mici, că dacă pui prostul pe funcţie, chiar crede că i se potriveşte statura şi competenţa. Şi uite aşa, soţietatea şi giudeţul are şanse să fie bine diriguite, spre propăşirea şi creşterea nivelului de trai a electoratului.
Curat, murdar, ce-ar mai zice nenea Iancu de comedia asta?
Se întâmplă în Romanica anului 2008, la scurt timp după înghesuiala alegerilor pentru zahăr, olei, detergenţi şi maşini de spălat, ţuică şi rom, poate şi ceva firfirei....avem di tăti!
Să trăim bine şi la mai mare.
Cu tristeţe şi dezamăgire,
Constantin Conţac