marți, 8 decembrie 2009

Să ne luăm porţia de adevăr
  • sau cât de greu este să rupi mâţa în două

Au trecut alegerile prezidenţiale şi suferinţa unora a devenit bucuria altora. Porţia de democraţie a fost asezonată cu multe sondaje "după chipul şi asemănarea celor care le-au comandat", cu observaţia că aici la Botoşani, da, cei care au făcut chef mare în noaptea alegerilor şi s-au cam pripit, părerea multora, au avut dreptate. Au avut dreptate să trâmbiţeze din timp că vor înroşi judeţul şi că urmează să se pregătească scaunele de miniştri pentru capetele lor super. Concluzia? Un hohot de plâns după multe de râs, când euforia şampaniei "Deutz" i-a cuprins pe cei "mai apropiaţi de oamenii simpli şi fără venituri", ei aşa da, socialdemocraţie în euforie.

Una "socială democrată" le-a zis colegilor de la IŞJ că, luni, adică ieri, "să găsească demisiile pe masă", adicătelea urma să-şi preia scaunul de "generală". Ce frumos, ce trist....

În sfârşit, eu, personal mă bucur de rezultat, mă întristez că mulţi au votat în necunoştinţă de cauză, dând girul unor profitori care numai "socialdemocraţi" nu sunt.

Totodată mulţumesc tuturor prietenilor, colegilor mei care au votat alături de mine, susţinându-l pe Traian Băsescu, de aici şi din alte oraşe ale ţării.Am vorbit cu mulţi oameni, gândind la rece, altă soluţie mai bună pentru România anului 2009, nu este decât domnul Băsescu şi poate că nu este întâmplătoare realegerea lui, Dumnezeu are un plan cu noi şi îi trebuie omul potrivit, iar Băsescu poate să schimbe lucrurile în bine. Nu este aşa că pentru asta trebuie voinţă, tărie, putere, inteligenţă, personalitate, neinfluenţarea propriilor opinii, încăpăţânare, putere de muncă, spirit inovator ? Ei bine, spre deosebire de celălalt, Băsescu are aceste calităţi, adică să privim spre viitor, pentru România, nu pentru momentul de acum, pentru interesele de moment, personale.

A fost greu dar a ÎNVINS BĂSESCU !

Să-i dea Dumnezeu sănătate şi puterea de a duce la îndeplinire ceea ce trebuie să facă.

Voi reveni.

CC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu