Lumină şi semne

O zi frumoasă, nu prea călduroasă, termometrul arăta la ora 13,00, o temperatură de 17 "grade caldură", cum zic moldovenii din bătrâni. Şi eu mi-s moldovean, vorbesc modoveneşte, nu mi-e ruşine cu accentul neaoş, chiar dacă pe unii cică îi zgârâie la urechi, neprecupeţind nici o ocazie de a-l ironiza(pe el, accentul şi nu numai) prin ziare, pe la reuniuni de gaşcă, serate literare, etc. Adevărul e că, moldovenii, până la urmă, au dialectul cel mai apropiat de limba română literară, zic exegeţii limbii, da bine ,sunt cam mulţi de "ş" 'şi "ţ", când vorbesc apăsat. E bine, asta e un semn că nu ne pierdem cu firea în faţa valului de europenism şi modernism, nu suntem primii, francezii sunt mai naţionalişti, ne-au luat-o înainte, chiar dacă au fondat Uniunea. Să o lăsăm pe asta acum, să vorbesc despre ce mi-am propus eu să scriu azi, într-o zi sfântă, care le precede pe celelalte, ale Paştelui.
Suntem în sâmbăta mare, aşteptăm Învierea Domnului IIsus, când este bine să uităm de toate răutăţile, să încercăm să ne apropiem cu toată fiinţa de Dumnezeu, să fim mai buni, mai iubitori, toleranţi şi recunoscători, cel puţin, astea sunt simţămintele care le simt în suflet, acum, ca om, păcătos ce sunt. Da, sunt pământean, de foarte multe ori am uitat de Dumnezeu, am comis lucruri de neiertat, respingătoare, obraznice, cu ştiinţă, chiar ştiind că acestea nu-i sunt Lui bineplăcute, forţându-I bunăvoinţa, până când ? recunosc de o mie de ori că n-am făcut bine.....şi m-aţi prins , dragi prieteni, într-o stare de autoanaliză, de cercetare interioară, a ceea ce am în gând...nu mi-e ruşine să spun, să povestesc....am spus-o în post şi la preotul duhovnic, asta ca să nu vă aprindeţi repede, să-mi spuneţi: "du-te domnule la preot şi spune, nu nouă", ei bine, nu, vreau să-mi deschid sufletul aici, pe blog.....în văzul lumii, îmi spunea un călugăr odată, la o mănăstire că, mărturisile înainte vreme, la primii creştini erau colective, în gura mare , fiecare, de faţă cu ceilalţi, îşi spuneau of-ul....era sigur o formă de corijare în prezenţa aproapelui, căci nu puteai merge mereu să spui aceleaşi păcate, ţi-era ruşine, până într-o zi când te lăsai de ele.
Mi-amintesc de mine, acum câţiva ani, ce am trăit eu, în evenimente care au legătură cu credinţa, cu Biserica noastră....fapte care o dată trăite, m-au marcat, mi-au înnobilat sufletul, prin experienţele trăite......unora, poate să li se pară nimic, însă pe mine m-au chemat la înţelepciunea Lui Dumnezeu......
În 1998, după decesul tatălui meu, într-o zi de 13 iulie, vrând, nevrând, mă trezeam dis de dimineaţă( îmi făcusem un scop din asta), aproape zilnic, la poarta cimitirului Eternitatea, unde era înmormântat. Nu vă ascund faptul că, pentru mine, tata a fost un model, singurul de altfel, care şi acum mă urmăreşte în tot ce fac. În sensul cel mai bun. Cred că fiecare copil, tânăr, apoi adult, are un model.
Şi cum spuneam, ajungeam zilnic la cimitirul Eternitatea, mă dădeam jos din maşină, mergeam până la mormânt, verificam dacă totul este aranjat cum trebuie, flori, lumânări, dacă este curat....constatam încă o dată că totul este în regulă şi că nu ar trebui să vin zilnic, pur şi simplu să constat că nu aveam nimic de făcut.
Un alt fapt este acela că, aproape noapte de noapte, îl visam pe tatal meu, nu reţineam exact ce vorbeam cu el, eu îi promiteam ceva anume, mă chinuiam să-mi amintesc,a doua zi, nu-mi aminteam, cert este că, aveam impresia că mereu el îmi cere ceva. Prietenii îmi ziceau că trebuie să fac pomeniri pentru el, ceea ce am şi făcut deseori, însă parcă totul era în zadar, deoarece iar îl visam, cerându-mi să ceva să fac pentru el. Vă spun adevărul, vă rog să mă credeţi.
Acest lucru a durat aproape 6 luni, când în luna decembrie a aceluiaşi an, am plecat pentru zece zile în Israel, a fost o întâmplare, nu mi-am propus să merg atunci, a fost o ocazie. Acolo, în Israel, pe pământul sfânt, am avut ocazia să văd cu ochii, ceea ce era scris în Biblie. Aici, fac o paranteză să vă spun cum vine cu Cartea cărţilor, adică Biblia noastră şi nu numai a noastră, a neamurilor de pe Pământ: În 1986, trimestrul I, îmi venise rândul la comanda Unităţii de transporturi, care era detaşată la lucrările de la Canalul Cernavodă-Agigea. Se lucra 12 ore, iar celelalte 12 ore erau pentru odihnă, adică timp liber.
Fiul meu, Liviu, urma ca în acel an, să termine liceul şi să dea la facultate. La plecarea mea de acasă, din Botoşani, spre Constanţa, m-am oprit pe drum, să iau masa, la Hanul lui Conache, care-l ştie toată lumea. Stând eu la masă, o bătrână a venit cu cerşitul, cum se întâmplă pe la noi, i-am dat câţiva lei, iar ea m-a îndemnat să citesc Biblia, dar musai, în 40 zile, la începutul cititului să-mi pun o dorinţă. M-a pus pe gânduri bătrâna...în sinea mea.
Ajuns la locul de cazare, în Constanţa, loc în care am stat 3 luni, iar mai apoi, câteva luni, timp de 11 ani(tinerii de azi nu ştiu, dar pe vremea aceea, mort, copt, mai ales transporturile din toată ţara, mergeau la Canal, cum se spunea, la construcţia căror obiective de pe Dunăre, toţi românii au contribuit), într-o zi a venit pe acolo, un bişniţar, cum este jargonul, cu tot felul de lucruri de vânzare. Ştiţi dvs., ce comerţ se practica pe atunci, de către mulţi, mai ales prin Constanţa, Galaţi, Brăila, Timişoara, etc... Ei bine, acel om, avea, printre alte lucruri, culmea şi o Biblie....era frumos copertată, scrisă îngrijit, mi-a plăcut şi am luat-o, alături de alte nimicuri care nu le găseai în magazin: cafea, sapun,etc.
Ce mi-a spus bătrâna, mi-a rămas întipărit în minte, avându-l şi pe tatăl meu în gând....aşa că, în timpul meu liber, mi-am propus să citesc Cartea Sfântă. Am împărţit-o în 35 de părţi, cu o rezervă de 5 zile, din cele 40 şi în fiecare seară, nu mă culcam, pănă nu citeam partea de carte ce mi-am programat-o. Mi-a plăcut, am aflat atâtea informaţii despre viaţa înainte de Hristos, fapte istorice de altfel din viaţa poporului evreu, despre tradiţiile de atunci, totodată despre Noul Testament, despre fapte după trecerea Lui de pe Pământ, încât am fost deosebit de impresionat.
Revenind acum la ce spuneam înainte, despre călătoria mea în ţara sfântă, pot spune cu tărie că ceea ce am citit e una, dar cele văzute acolo , în acea călătorie,m-au marcat foarte mult sufleteşte, deoarece înţelegeam altfel, cele spuse de ghidul nostru, parcă aş fi trăit filmul acelei Cărţi de căpătâi.Vedeam pe viu ceea ce era scris cu atâtea zeci de mii de ani înainte, despre epopeea unui popor ales de Dumnezeu. Nu ştiu dacă Biblia are o vârstă, este creaţia Lui Dumnezeu, insuflată de Duhul Sfânt, care vine de la Alfa şi merge până la Omega. Încă şi acum nu este pe deplin înţeleasă în toate sensurile Ei, de către noi, muritorii cei păcătoşi, deoarece Cuvântul Lui Dumnezeu nu se revelă oricui.

Dar să revin la vizita mea în Israel; într-una din zile, am mers cu toţii pe "Drumul Crucii" , unde am trăit o mare surpriză , pentru cine a fost acolo, dacă vă amintiţi, pe traseul de la Locul Răstignirii, ajungi la "Masa Ungerii", loc pe unde, pelerinii trec, atingând-o uşor, din mers, pe toată lungimea acestei mese, este de fapt o piatră mare cât de cât şlefuită. Am făcut şi eu acelaşi lucru şi am simţit pe loc, atingând acea piatră , o căldură invadându-mi tot corpul, căldură puternică cum n-am mai simţit niciodată în viaţa mea, preţ de 2-3 minute. Ca să treci pe lângă Masa aceea, îţi ia 7-15 secunde, ca mai apoi să continui să mergi spre locul Mormântului Sfânt. AM SIMŢIT ACEA CĂLDURĂ, PÂNĂ LA MORMÂNTUL MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS. Era o senzaţie inexplicabilă şi totodată foarte plăcută şi deosebit de liniştitoare.

La câteva zile mai apoi, am vizitat Muntele Tabor, iar la Mănăstirea ce-i poartă numele "Schimbarea la faţă", m-am rugat la una din icoanele făcătoare de minuni, aceea a Măicuţei Domnului.

În faţa acestei icoane, nevând prea mare experienţă la cum ar trebui să te rogi, am îngenunchiat şi printre altele, mi-a venit ideea să mă rog pentru tatăl meu, care-l visam, cum vă ziceam, m-am rugat ca tatăl meu să fie iertat, pentru faptul că, mi se părea mie că tata a greşit atunci când, în ultima parte a vieţii lui, nu a procedat cum trebuie în legătură cu unul din preotii, care a slujit la Biserica Uspenia din municipiu.

Povestea este aşa: la Biserica Uspenia, de care aparţineam şi noi cu familia, din copilărie, a fost un preot bun, care i-a cununat pe părinţii mei, ne-a botezat pe noi, cei cinci copii, iar pentru acel preot tatăl meu, mama, aveau o mare evlavie, chiar preotul era unul cu mare credinţă şi dragoste pentru toţi enoriaşii. Mă rog, acel preot bun a fost înlocuit de un altul, zicea lumea că e comunist şi nu prea avea treabă cu credinţa. În sfârşit, acel nou preot, venea cum era obiceiul, de Ajun, pe la casele din parohie; atunci cam făcea tata scandal că mama pregătea ce era mai bun în casă, pentru a-l întâmpina frumos şi cu respect, cu noi toţi aliniaţi, pe acel părinte. Chiar dacă tata era împotriva acelui preot comunist, cum ziceau oamenii, mama îi lua apărarea şi spunea că n-avem noi dreptul să judecăm un preot, că -l va judeca Dumnezeu, iar tata zicea că acela nu este preot ci este un comunist care îl duce în cârcâ pe D......(cel rău).

În fine, toate au trecut, până la urmă a murit şi acel preot, au venit alţii, tata a murit creştineşte, cu lumânare, la îngropăciune a avut parte de preoţi mai mulţi, respectaţi de comunitate.

Dar iar să revin, deci mă aflam îngenunchiat în faţa icoanei Maicii Domnului din Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" şi cum vă spuneam, m-am rugat pentru tata, să-l ierte Dumnezeu dacă a păcătuit, afurisindu-l cu vorbele pe acel preot comunist.

Ei bine, aflaţi că în ziua aceea, am avut un program foarte plin de deplasări, am umblat mult şi pe la alte locuri, iar seara, în jurul orelor 23,30, m-am culcat, iar pe la ora 1 noaptea, m-am trezit(am avut senzaţia că tatăl meu a făcut asta în vis), el venise să-mi mulţumească pentru faptul că m-am rugat pentru el, afirmând clar că de altele nu duce lipsă. Cum de ţin atât de clar acest vis şi acum ? E o coincidenţă, veţi zice, e o întâmplare vor spune alţi sceptici, ei bine, sunt convins că nimic din toate astea, eu zic că este ceea ce se numeşte o formă atipică de comunicare între noi şi cei dragi, între noi şi Dumnezeu, iar dacă primim un astfel de mesaj, trebuie să nu-l desconsiderăm, aşa cum se întâmplă în iureşul de nestăvilit al vieţii noastre, plină de fleacuri.

Încă ceva, după acest vis, nu l-am mai visat obsesiv pe tatăl meu, nu mi-a mai cerut nimic.....deşi de cele creştineşti,am avut grijă să mă ocup, împreună cu surorile şi soţia.

După ani, am vrut să vă povestesc, poate şi dvs. aţi avut astfel de întâmplări, parcă aceste zile premergătoare Învierii, predispun la confesiuni, la aduceri aminte de cei dragi, care nu mai sunt.

Tot după această călătorie în Ţara Sfântă, parcă toate mi-au mers din plin, Liviu, fiul meu, a intrat la facultate in acelasi an, al doilea pe listă, cum era atunci, cu examen serios, la "Construcţii industriale", a fost un student bun, iar prin 1993, a început şi terminat şi cea de-a doua facultate la "Ştiinţe economice", celălalt băiat, Bogdan a făcut şi el două facultăţi, mi-am strunit băieţii, până i-am "scăpat" la însurătoare(glumesc), au familiile lor şi când ne adunăm cu toţii, e bucurie mare cu nepoatele. Ce să-i faci, asta-i viaţa......

Mă opresc din poveşti aici, vă doresc ca la noapte să fiţi cu toţii la Înviere pentru a lua Lumină şi să rostim cu bucurie, unii către alţii " HRISTOS A ÎNVIAT!"

Cu tot respectul,

Pentru toti botoşănenii şi toţi românii,

Conţac Constantin