Când serveşti adevărul pe tavă, asumă-ţi riscul de a fi lovit peste mâini şi de a-l primi fierbinte în faţă!

„ Unul din motivele pentru a intra în politică este acela că, refuzând, sfârşeşti prin a fi condus de proşti” - Platon

Mă întorc puţin în trecut pentru a vedea unele evenimente ai căror protagonişti sunt mai actuali ca oricând…..cu mici excepţii. Citatele de sus sunt reprezentative pentru ceea ce trăim astăzi, dacă vrem să recunoaştem………

Primăvara anului 1996.

În presa scrisă, dar şi televiziunea locală sunt puse pe tapet declaraţii, programe, angajamente ale viitorilor candidaţi pentru funcţia de primar al municipiului Botoşani. Asta deoarece, peste câteva luni vor fi alegeri locale. Municipiul Botoşani a rămas fără primar şi astfel s-a dat posibilitatea unui număr mare de pretendenţi să se înscrie în bătălia pentru ocuparea fotoliului lăsat liber de fostul primar PDSR Chiriacescu, care împins de către „colegii” de partid, abandonează funcţia, aceasta fiind preluată de un viceprimar disciplinat, ascultător, fără pretenţii pentru un mandat de viitor primar la alegeri şi care să lase cale liberă pretendentului pentru primărie, colegului său de partid, Egner Florin Simion.
Partidul intră în acţiune, se fac „strategii”, calcule. Echipa de conducere formată din Afrăsânei Viorica, Marcu Ghe., Ionescu, Macaleţi , Mihăilescu, Avram, Aniculăese, Manolache, Egner sprijinită de prefectul Baltă M., văzându-se scăpaţi de Chiriacescu îl elimină şi pe preşedintele Organizaţiei judeţene PDSR, senatorul Mocanu.Tot ei stabilesc din timp viitoarele funcţii. Erau siguri că vor câştiga alegerile, erau pregătiţi să împartă ciolanul între ei şi neamurile lor. Se contura o împărţeală cam în acest fel: Baltă să preia preşedinţia partidului şi să fie pe mai departe prefect, Aniculăese Ioan să preia preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani împreună cu Manolache-vicepreşedinte, Afrăsânei, Marcu, Ionescu, Mihăilescu, Avram, ajutaţi de senatorul Cozmâncă să ajungă în Parlament, Egner să devină primar al municipiului Botoşani. În fine, se apropie campania electorală pentru alegerile locale, la fotoliul de primar al Botoşanilor se înscriu 10 candidaţi, se fac deci anunţuri, declaraţii, cum spuneam.
Fiind cunoscător al celor 10 candidaţi înscrişi, considerând că trăim într-o lume nouă, aşa am crezut atunci, că alegătorii vor alege oameni care au făcut ceva pentru Botoşani, care au ce arăta electoratului, cinstiţi, harnici, de cuvânt şi de onoare, nu propagandişti ca pe vremea PCR, m-am hotărât, şi în 5 zile am adunat numărul de semnături cu susţinători pentru a-mi depune candidatura la primăria Botoşaniului. Aveam următoarele atuuri:
Ø Eram localnic, născut, crescut în municipiul Botoşani
Ø Lucram la o unitate de importanţă strategică în judeţul Botoşani, de 32 de ani
Ø Eram recunoscut în oraş dar şi în judeţ ca un bun gospodar, ordonat, de cuvânt, un profesionist bun, într-un cuvânt, un bun conducător
Ø Eram unul din cei doi foşti conducători de instituţie, care la revoluţia din 1989 nu au fost fugăriţi de salariaţi
Ø Nu aveam obligaţii faţă de nimeni
Ø Aveam experienţă în toate domeniile: economic, agricultură, şantier şi cel mai important în a lucra cu oamenii
Ø Nu eram în gaşcă cu unii sau alţii, pentru a-mi susţine candidatura, am crezut că acestea sunt atuuri care îmi pot crea şanse reale la primăria Botoşaniului, în comparaţie chiar cu ceilalti 10 candidaţi.
Aşa am considerat atunci şi în prezent tot aşa văd lucrurile în ceea ce priveşte calităţile ce trebuie să fie îndeplinite de un candidat la o funcţie, chiar şi aceea de primar sau cu atât mai mult.
Dar în politică nu este chiar aşa.
În primul rând, în campanie, ca independent este foarte, foarte greu, însă nu imposibil. Eu am intrat în turul II, lucru greu de acceptat de către contracandidaţii mei, împreună cu candidatul USD, domnul Cojocaru Ioan( Dumnezeu să-l ierte). Candidatul PDSR-ului, Egner Florin a fost scos din joc, alături de ceilalţi 8 contracandidaţi ai mei.
În turul II, cele 4 mari partide de la vremea aceea( PDSR, USD, Convenţia Democrată şi APR) au făcut alianţă pentru sprijinul în turul II a domnului Cojocaru Ioan. Au circulat două motive împotriva mea:
1. Cum să câştige un Independent, ce sprijin are el ?
2. Dacă îl susţinem pe Cojocaru I., el fiind în USD, care provine din PSD(condus de Sergiu Cunescu), a fost primar pe vremea lui Ceauşescu şi alt calcul, în funcţie de cine va fi la guvernare( stânga sau dreapta), se spera ca Cojocaru I. să se „orienteze” spre viitoarea culoare de la guvernare, ca apartenenţă.
Deci în turul II eu am pierdut , Cojocaru I. a câştigat dar şi PDSR a pierdut guvernarea în toamnă, deci Cojocaru I. a rămas „de dreapta”, PDSR pierzând municipiul Botoşani.
Guvernarea „de dreapta” din 96 face să fie schimbat şi prefectul Baltă Mihai.
Eu optez pentru funcţia de consilier judeţean, adun o echipă de prieteni, viitori consilieri judeţeni şi împreună cu consilierii PDSR –ului, atingem majoritatea simplă din cei 39 de consilieri validaţi la Consiliul Judeţean, nu am formulat pretenţii la posturi, chiar convingem pe cei de la PDSR să cedeze un post celor de la PSD, repectiv domnului Ciobanu Gheorghe pentru funcţia de vicepreşedinte. Acest sprijin în negocieri au făcut ca în 1996 să preluăm conducerea Consiliului Judeţean Botoşani de la liberali. Aniculăese şi Manolache îşi văd visul cu ochii, unul preşedinte, celălalt vicepreşedinte.
La alegerile parlamentare din acelaşi an, PDSR intră în opoziţie, domnul Baltă Mihai rămâne fără funcţie dar şi se pierde şi preşedinţia ţării de către domnul Iliescu Ion, el rămânând senator.
După formarea Consiliului judeţean, domnul Aniculăese Ioan „dă la pace” cu fostul prefect A.Simionovici, chiar în câteva rânduri a înclinat să plece din partid, doar guvernarea catastrofală a Convenţiei îl face să rămână pe loc, ca prin minune.
Realizez şi eu că treaba nu merge, nici la guvernare, dar nici colegii pe care i-am ajutat şi susţinut să-i înlocuiască pe liberali la conducerea consiliului, nu sunt serioşi, aşa că îl contactez în 1998 pe domnul Simirad C., pe atunci primar al Iaşilor şi punem bazele Partidului Moldovenilor.
În 2000 domnul Simirad îl sprijină pe Emil Constantinescu, Partidul Moldovenilor este considerat un partid teritorial, organizaţia de la Botoşani îl sprijină pe domnul Ion Iliescu la preşedinţia României. Am făcut declaraţie publică în acest sens la una din vizitele domniei sale la Botoşani. Atunci am avut şi promisiunea domniei sale că „dacă va câştiga alegerile şi va deveni din nou preşedinte, mă va aştepta la Bucureşti la Cotroceni pentru a discuta despre problemele botoşănenilor”. Domnul Ion Iliescu este ales Preşedinte al României, bănuiesc că a uitat de promisiunea făcută, nereuşind să apuc vreodată să discut cu dumnealui, cu toate că am insistat de mai multe ori la consilierul lui personal, V.Opaischi.
Dar să revin pe moment la alegerile locale din 2000 când eu împreună cu partidul meu, Partidul Moldovenilor , candidez la Consiliul judeţean. Obţinem 3 posturi de consilieri judeţeni, 4 posturi de consilieri municipali. Consilierii mei din partid împreună cu alţi 4 consilieri judeţeni prieteni, cu cei ai PRM, ne asociem cu consilierii PDSR-ului şi formăm din nou, majoritatea în Consiliul judeţean, eu obţinând un post de vicepreşedinte, iar PRM, celălalt post de vicepreşedinte şi am ajutat ca Aniculăese să fie menţinut preşedinte al Consiliului Judeţean.
Deci cu tot sprijinul, PDSR în 2000 pierde o funcţie de vicepreşedinte la Consiliu, respectiv pe domnul Manolache C., acest lucru fiind discutat de multă lume mai ales ca o bilă neagră pentru el, el nefiind votat de cei din învăţământ, cu toate că din acest domeniu venea, nu mai spun de notorietatea lui ca fost vicepreşedinte al CJ.
Guvernarea Năstase mergea bine şi chiar foarte bine putem spune acum, după ce am văzut-o pe următoarea. La nivel de ţară dar şi de judeţ, apar lupte ascunse pentru o nouă guvernare de 4 ani. PDSR-istii se vedeau încă 4 ani la guvernare, politica devine un butoi cu pulbere, clica celor din 1996 acţionează, aveau unele exemple: înlăturarea lui Chiriacescu, a lui Mocanu, şi mânaţi de entuziasmatul Egner Florin care fiind primar al Botoşaniului din 2000, se vedea susţinut de electorat în proporţie de 70-80% şi îl suspendă din funcţia de preşedinte de organizaţie pe domnul Baltă Mihai, printr-un delegat, chipurile trimis de cei din Bucureşti, un anume subinginer Nichita Gheorghe, ajuns ulterior primar al Iaşilor, după ce Simirad a plecat în Cuba. Între timp, fără să mă întrebe cineva ceva, ocupându-mă serios de activităţile ce-mi reveneau, Partidul Moldovenilor fiind absorbit de PDSR, m-am pomenit secretar executiv al PDSR. Erau probleme în organizarea şi administrarea partidului. Ştiam că clica veche a PDSR nu mă acceptau, dar am tăcut, mi-am făcut treaba cu conştiinciozitate. Un exemplu: în februarie 2003, urma să avem o Conferinţă judeţeană. A fost închiriată sala mare a Teatrului Mihai Eminescu iar în dimineaţa în care urma ca la ora 10,00 să înceapă conferinţa, prin grija celor menţionaţi ca fiind clica veche a PDSR(actual PSD), pe toate scaunele din sală(aprox. 450) era pus ziarul local „Monitorul de Botoşani”, în care eram într-un fel denigrat. Întâmplarea a făcut că afară a pornit un viscol cumplit iar conferinţa nu s-a mai ţinut, delegaţii veniţi de la Bucureşti au rămas în biroul prefectului Macaleţi C. şi nu au mai văzut sala „ornată”. De atunci am ştiut cât de ostili îmi erau cei din clică, aşa zişi „colegi de partid”, dar totuţi, printr-o muncă asiduă, recâştig în vara anului 2004 preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani.
La partid s-au format mai multe tabere, urmau alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
a. Tabăra lui Afrăsânei, Egner, Aniculăese, Macaleţi, Manolache, Marcu, etc.
b. Tabăra lui Baltă, Dreţcanu, Macaleţi, Ciofu, o parte din directorii de la „deconcentrate”.
Celor din cele două tabere li se potrivea ca o mănuşă proverbul indian „ Trădarea s-a sprijinit întotdeauna pe ruda ei umilă, făţărnicia”.
Oricum, pe mine nu mă admiteau nici unii, nici alţii. Aşa că la apariţia subinginerului Nichita Ghe. am tăcut din nou, mi-am dat seama că nu aveai cu cine să discuţi, era ca şi cum „ te pişai contra vântului” şi am luat preşedinţia interimară a partidului, la data de 25 oct. 2004, rămânând şi secretar general la organizaţiei.
Nu ştiu care a fost motivul, sau poate-l ştiu, MUNCA, CREDIBILITATEA, însă partidul s-a revigorat odată cu preluarea conducerii lui de către mine, poate şi pentru faptul că am discutat cu fiecare în parte la nivelul organizaţiilor locale, cu oamenii, chiar mulţi spuneau că se întâmplă un lucru nou în partid şi ca dovadă, rezultatele alegerilor locale din 2004 a situat organizaţia PSD Botoşani pe locul I pe ţară la alegerile parlamentare şi prezidenţiale. Duşmanii mei, cârcotaşii din partid s-au mai înmuiat, însă întâmplarea face să se piardă preşedinţia României la 12 decembrie 2004 şi ulterior PSD a pierdut guvernarea.
Nu închei acest capitol până nu clarific procedura de nominalizare de la centru a viitorilor candidaţi pentru Parlament în 2004.
A fost o comisie formată din : Adrian Năstase, Octav Cozmâncă, Laurenţiu Cazan, Miron Mitrea, Ilie Sârbu , două persoane necunoscute şi câţiva colegi cu funcţii mai mici.
Atunci a fost „scos” Baltă M, pentru care chiar am insistat să fie menţinut pe un loc eligibil. A fost scoasă de pe listă şi doamna Afrăsânei V., deşi ştiam că o susţine dl. Mitrea M., însă nu am dat apă la moară unui scandal cu ea. L-am susţinut pe Costică Macaleţi care era propus pe un loc incert eligibil. L-am susţinut pe Buhăianu C. pentru că era singurul tânăr, de asemenea pe doamna Dreţcanu Doina. Au mai fost impuşi pe liste: Răzvan Teodorescu, Vasilescu G. şi Malaimare Mihai.
Ceea ce am scris despre acest subiect poate vreodată va fi confirmat de membrii comisiei centrale din acea perioadă.
Voi reveni.
CC